Fostul lider al DIPI, Gelu Olteanu, audiat la DNA

Publicat: 29/08/2016, 17:45
Actualizat: 06/06/2018, 01:32

Gelu Oltean, fostul șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) este audiat luni după amiază de procurorii anticorupție. Audierea lui Oltean vine după ce, luni dimineața, Rareș Văduva, actualul șef al departamentului a mers la DNA pentru a lua la cunoștință acuzațiile de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, deturnare de fonduri și obstrucționarea justiției, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

La sfârșitul anului 2012, Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI) din cadrul MAI, a cărei conducere era numită de ministrul de Interne, a fost reorganizată ca departament, coordonat de un secretar de stat, ajutat de doi subsecretari de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului. Gelu Oltean, numit director general al DGIPI în aprilie 2012, a fost reconfirmat la conducerea structurii, la începutul lunii ianuarie 2013, de premierul Victor Ponta, fiind numit secretar de stat la șefia DIPI. Ulterior, în anul 2014, a fost eliberat din funcție la propunerea ministrului de atunci, Gabriel Oprea și înlocuit cu Gheorghe Nicolae.

Gheorghe Nicolae a fost trimis în judecată în luna mai, alături de Gabriel Oprea, la conducerea DIPI fiind numit Rareș Văduva.

Procurorii spun că Gabriel Oprea, în calitate de ministru și ordonartor de credite, cu ajutorul lui Nicolae Gheorghe, ar fi dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) și a aprobat achiziția unui autoturism de lux, în scopul declarat al asigurării protecției demnitarilor, cei doi fiind trimiși în judecată în luna mai, alături de alte persoane.

Procurorii anticorupție instrumentează un nou dosar de deturnare de fonduri, abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals, delapidare, favorizarea făptuitorului și obstrucționarea justiției, fapte ce ar fi fost comise de angajați ai Departamentului de Informații și Protecție Internă (DIPI) din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, „între care și persoane care dețin/au deținut funcții de conducere în respectiva instituție”, cauza fiind disjunsă din cea în care au fost trimiși în judecată fostul șef al DIPI, Gheorghe Nicolae, și fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

„Pentru a ascunde deturnarea de fonduri, persoane din conducerea instituției au dispus clasificarea unor informații și înregistrarea unor înscrisuri în evidențele documentelor secrete de stat ale DIPI, deși divulgarea lor nu ar fi fost de natură să producă daune securității naționale. Aceste demersuri au fost făcute cu încălcarea prevederilor legale, fiind cauzată o vătămare a interesului legitim al statului român de a asigura transparența utilizării resurselor materiale ale instituțiilor publice”, explică DNA într-un comunicat de presă.

Procurorii susțin că după deschiderea dosarului în care este cercetat Gabriel Oprea, fost ministru al Afacerilor Interne, alături de fostul șef al Departamentului de Informații și Protecție Internă , Nicolae Gheorghe, „una dintre persoanele din conducerea DIPI a refuzat, cu încălcarea legii, să înceapă procedura de declasificare a înscrisurilor reținute ca mijloace de probă în dosar, astfel încât să fie excluse o serie de probe ce ar fi susținut acuzațiile aduse de procurori, în respectiva cauză penală. Fiind avertizată asupra consecințelor faptei sale, persoana respectivă a refuzat să pună la dispoziția procurorului o serie de înscrisuri, a căror predare fusese dispusă conform Codului de procedură penală, în dosarul menționat”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Cât scot lunar din buzunare chiriașii din cartierul Primăverii sau Kiseleff, pentru un apartament. Capitala...
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
14 copii din Buzău au rămas orfani de tată, după un accident cumplit. Cum s-a...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Ungaria a abandonat. Dezastru istoric pentru Viktor Orban. Maghiarii au înlemnit
Prognoza meteo actualizată. Canicula se extinde în mai multe județe. Harta cu zonele fierbinți
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Cum au murit bogații lumii pe iahtul nauragiat în apele Siciliei
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
Pauza de 5 secunde ar putea ajuta cuplurile să treacă peste certuri